Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România adresează o rugăminte pentru toți fotbaliștii din România, și nu numai, pentru ajutorarea antrenorului Costel Enache, al cărui fiu, Denis, a fost diagnosticat cu tumoare cervicală. Băiatul în vârstă de 11 ani are nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență, iar familia nu poate acoperi costurile acestei operații. „Orice contribuție, cât de mică este de folos”, se arată în comunicatul AFAN.
Mai mulți fotbaliști din Liga I, în frunte cu Marius Croitoru, de la FC Botoșani, care este și vicepreședinte AFAN, au lansat o campanie prin care vor să își vândă tricourile la licitație, pe internet, iar banii obținuți să îi doneze pentru micul Denis Enache. Până acum, Patache, Acsinte și Hadnagy (FC Botoșani), N”Doye (ASA) și M. Constantinescu (FC Brașov) și-au scos tricourile la vânzare.
Cei care vor să ajute o pot face în conturile de mai jos deschise la BCR pe numele
Denis Constantin Enache:
Cont LEI RO79RNCB067914462277000,
Cont EUR RO52RNCB0679144622770002
cod swift/BIC: RNCBROBU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER